“Masina e un prieten, dar Karl fusese mult mai mult pentru noi. Un camarad. Karl, naluca soselelor. Fusese unul de-ai nostri. Karl si Koster, Karl si Lenz, Karl si Pat. Cu furie neputincioasa, mi-am scuturat bocanind zapada de pe pantofi. Lenz murise. Karl plecase. Dar Pat? Cu ochi intunecati, am privit cerul, acest cer cenusiu si nesfarsit al unui Dumnezeu dement, care inventase viata si moartea ca sa se distreze.”
Caractere puternice, prietenie, dragoste, devotament, un roman tulburator.
Erich Maria Remarque – Trei camarazi.
Erich Maria Remarque este unul dintre cei mai însemnaţi autori de limbă germană ai secolului al 20-lea, fiind cunoscut în lumea întreagă; operele sale au fost traduse în cel puţin 58 de limbi. Remarque a fost şi este un reprezentant al „celeilalte Germanii”, angajamentul său literar stând sub semnul unei opoziţii de factură luministă faţă de război, oprimare şi dictatură, precum şi al luptei individului pentru autodeterminare şi o existenţă în pace şi libertate. Iată mesajul pe care autorul a vrut să-l transmită cititorilor din lumea întreagă cu ajutorul cărţilor sale: romane captivante, bogate în acţiune, piese de teatru, scenarii de film.
În conştiinţa publică internaţională opera lui Remarque se limitează la unsprezece romane, începând cu Pe frontul de vest nimic nou (In Westen nichts Neues, 1929) şi terminând cu romanul Umbre în Paradis (Schatten im Paradies) publicat în 1971 postum de către soţia sa. Între ele, câteva succese internaţionale cum ar fi Trei camarazi (Drei Kamaraden), Noaptea la Lisabona (Die Nacht von Lissabon) sau Arcul de Triumf (Arc de Triomphe).
Erich Maria Remarque - Trei camarazi.
Scrie o recenzie pentru acest titlu
Transportul este gratuit pentru comenzile de minim 100 lei!
Livrarea cărților se poate face prin poştă (pentru orice locaţie de pe teritoriul României) sau curier rapid Cargus (pentru localitățile aflate în aria de acoperire).
Taxele poştale se calculează automat şi sunt afişate în coşul de cumpărături, în funcţie de comanda dvs. Estimativ, ele sunt aproximativ 9 lei pentru livrarea prin poștă și 15 lei pentru livrarea prin curier.
După efectuarea comenzii veţi primi un colet cu toate cărţile comandate, sau, în cazul în care cel puţin un titlu nu este disponibil, vă vom contacta telefonic sau prin email înainte de expedierea coletului pentru a va informa.
Aceste informații sunt valabile doar pentru comenzile livrate către adrese de pe teritoriul României. Acceptăm şi comenzi cu livrare oriunde în Europa și în lume, însă taxele poștale aferente diferă, îm funcție de țara de destinație. Astfel, dacă doriți expedierea cărților în afara României, după plasarea comenzii vă vom comunica toate detaliile referitoare la preţul total, taxe de transport şi disponibilitate. Pentru comenzile din afara României, recomandăm plata prin transfer bancar.
Recenzii
Nu există momentan nicio recenzie pentru această carte!