Raymond Queneau este scriitorul care a făcut trecerea în literatura franceză de la suprarealism la Noii Romancieri şi Oulipo, un grup de autori care îi include pe Italo Calvino, Georges Perec şi Harry Mathews. Opera sa de ficiţune, dar şi cărţile de critică şi teorie literară au contribuit semnificativ la conturarea literaturii franceze din ultimii ani. Născut în 1903 în Burgundia, a studiat limbile clasice, filosofia şi psihologia la Sorbona; şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii lucrând pentru Editura Gallimard. A făcut parte din Academia Goncourt, din College de Pataphysique şi din juriul Festivalului de Film de la Cannes. Queneau a intrat în atenţia publicului francez ca autor în 1959, cu romanul “Zazie în metrou”, adaptat pentru cinematografie în 1960 de regizorul Louis Malle, unul dintre vârfurile mişcării cinematografice Nouvelle Vague. Matematica a fost una dintre cele mai importante surse de inspiraţie pentru scriitor, chiar dinainte de a înfiinţa, în 1960, Ouvroir de Litterature Potentielle (Oulipo), o grupare de scriitori şi matematicieni care produceau un tip de scriitură algoritmică. Queneau a scris peste 15 romane, dintre care cele mai cunoscute publicului român sunt “Zazie în metrou”, “Suntem mereu prea buni cu femeile”, “Florile albastre” şi faimoasele “Exerciţii de stil”.
Romanul Sfântu’ Aşteaptă (Saint-Glinglin), apărut în 1948, străluceşte prin inventivitate lexicală şi prin schimbările imprevizibile ale registrului stilistic, cu un umor care trimite la Rabelais, purtând însă inconfundabila amprentă Queneau.
Colecţia Cotidianul.
Raymond Queneau - Sfantu Asteapta.
Recenzii
Nu există momentan nicio recenzie pentru această carte!