Jules Verne – Uimitoarele peripeţii ale domnului Antifer.
În 1831, bogătaşul egiptean Paşa Kamylk şi-a îngropat comorile în stânca unei insule necunoscute, pentru a le feri de lăcomia familiei sale. Treizeci de ani mai târziu, La Saint-Malo, Pierre Antifer primeşte moştenire de la tatăl său un document ce-i atrage atenţia. Hârtia cu pricina îi aparţinuse chiar Paşei Kamylk, iar acesta i-a oferit-o tatălui lui Pierre în semn de recunoştinţă pentru că acesta i-a salvat viaţa… Documentul se referă la latitudinea Insulei Comorii, urmând ca longitudinea să fie comunicată ulterior, la o dată precisă… Cel care va comunica datele ce indică longitudinea Insulei Comorii este avocatul Ben Omar. Imediat după aflarea veştii, Juhel, nepotul lui Antifer, porneşte în călătoria mult aşteptată spre misterioasa comoară…
Ediţia a doua în limba română, apărută în colecţia Cutezătorii, în traducerea lui Ticu Archip.
Jules Verne - Uimitoarele peripetii ale domnului Antifer.
Transportul este gratuit pentru comenzile de minim 100 lei!
Livrarea cărților se poate face prin poştă (pentru orice locaţie de pe teritoriul României) sau curier rapid Cargus (pentru localitățile aflate în aria de acoperire).
Taxele poştale se calculează automat şi sunt afişate în coşul de cumpărături, în funcţie de comanda dvs. Estimativ, ele sunt aproximativ 9 lei pentru livrarea prin poștă și 15 lei pentru livrarea prin curier.
După efectuarea comenzii veţi primi un colet cu toate cărţile comandate, sau, în cazul în care cel puţin un titlu nu este disponibil, vă vom contacta telefonic sau prin email înainte de expedierea coletului pentru a va informa.
Aceste informații sunt valabile doar pentru comenzile livrate către adrese de pe teritoriul României. Acceptăm şi comenzi cu livrare oriunde în Europa și în lume, însă taxele poștale aferente diferă, îm funcție de țara de destinație. Astfel, dacă doriți expedierea cărților în afara României, după plasarea comenzii vă vom comunica toate detaliile referitoare la preţul total, taxe de transport şi disponibilitate. Pentru comenzile din afara României, recomandăm plata prin transfer bancar.
Recenzii
Nu există momentan nicio recenzie pentru această carte!