“…Trebuie să fac un proiect de scenariu pentru Casa de Filme 1, dupa nuvela Chitimia, pentru regizorul Dan Piţa, dar n-am chef. Aseară, la premieră, am auzit că ultimul meu film, care e gata, a ieşit slab. N-a rămas mai nimic din scenariu, l-au modificat fără să mă mai întrebe, inclusiv titlul. A rămas cam ce rămâne dintr-un cal mort, adica scheletul. În toată cariera mea de scenarist n-am avut noroc decât de regizori mediocri (cu câteva excepţii). Sunt de vină că nu m-au interesat decât banii, n-am avut niciodată încredere în film, mi s-a părut minor ca artă. De când am video, de un an, am văzut foarte multe filme. Majoritatea covârşitoare sunt comerciale, distractive. Rar câte un strop de artă. Acum câteva săptămâni m-a sunat Lucian Pintilie, care mi-a cerut să nu dau nimănui Balanţa pentru film. „Numai eu ştiu să-l fac. Îţi garantez marele premiu la Cannes.“ Dar cine-i aprobă să facă un astfel de film?!” – Ion Băieşu (din „Jurnalul“ autorului)
“Vreme de aproape doua ore, Securitatea a ascultat Rigoletto căutând printre ariile lui Cotrubas mesagii pentru Paul Goma. Călătorii se coceau în avion, fără aer condiţionat, Securitatea lăcrăma împreună cu bătrânul cocoşat, eu citeam din Băieşu.
Trăiam frenetic o scenă „theatre dans le theatre“! Băieşu ieşise din carte şi se instalase cu o superbie băşcălioasă în aeroport, iar eu începusem deja să-l pun în scenă (…).
A doua zi i-am telefonat lui Guta şi i-am spus că Balanţa e o carte excepţională, de tip foileton, un formidabil roman popular, ca să nu ia termenul „popular“ în sens peiorativ, ca şi Mizerabilii etc. etc.,… („Fii serios, bătrâne, ce, sunt tâmpit s-o iau peiorativ?“) şi că va fi primul film pe care-l voi face.
Ceea ce am şi făcut.” – Lucian Pintilie, 1994.
Ion Baiesu - Balanta.
Recenzii
Nu există momentan nicio recenzie pentru această carte!