Solid construită documentar, impecabilă metodologic, lucrarea Legiunea „Arhanghelul Mihail“ este, probabil, cea mai verosimilă analiză a unei teme care nu şi-a epuizat încă sensurile explozive. Armin Heinen evită tentaţia propagandistică şi „neutralitatea“ înşelătoare. El reconstituie şi explică faptele din perspectiva unui istoric al fascismului internaţional şi a unui intelectual liberal, în sensul larg al termenului.
Monografia, apărută în 1986 la o cunoscută editură muncheneză, a fost la origine o teză de doctorat. Autorul ei desfăşoară, pe mai multe niveluri, consideraţii pertinente despre fundalul social, politic şi cultural interbelic, care îi permit să lămurească probleme controversate şi să demonteze o serie de clişee persistente, inspirate de propaganda comunistă. Lucrare de referinţă pentru istoricii fascismului, Legiunea „Arhanghelul Mihail“ are toate şansele să intereseze, la noi, un public mai larg.
Armin Heinen s-a născut în 1952 la Krefeld. Studiază istoria, politologia şi matematica la Universitatea din Frankfurt. În 1984 obţine titlul de doctor la Trier cu studiul Die Legion «Erzengel Michael» (Legiunea „Arhanghelul Mihail“), iar în 1995 titlul de docent cu o lucrare pe tema istoriei germano-franceze postbelice. În 1996–1997 este profesor universitar la Wurzburg; în 1998 este numit la catedra de istorie modernă a Institutului de Istorie de la RWTH (Rheinisch-Westfalische Technische Hochschule) din Aachen.
Armin Heinen - Legiunea Arhanghelul Mihail.
Recenzii
Nu există momentan nicio recenzie pentru această carte!