Vieti de eroi

Georges Duhamel se naşte la 30 iunie 1884 la Paris, al treilea copil într-o familie care trăieşte cu greu din activităţile unui tată capricios şi instabil. După o copilărie tulburată de desele schimbări de domiciliu ale familiei, Duhamel reuşeşte totuşi să obţină bacalaureatul în 1902; el decide să devină medic, fără să abandoneze preocupările literare.

Între 1906 şi 1908, el creează în colaborare cu Charles Vildrac, care îi va deveni cumnat, “Abaţia de la Créteil”, falanster de artişti reunind poeţi, scriitori, muzicieni şi pictori.

O dată cu declararea războiului, în 1914, Georges Duhamel se înrolează şi practică meseria de chirurg timp de patru ani, deseori expus pericolului. Această experienţă dureroasă îi va inspira două scrieri care îi aduc o notorietate imediată: “Viaţa martirilor” şi “Civilizaţie”, ultima obţinând Premiul Goncourt în 1918. Înapoi în viaţa civilă, el se consacră în întregime literaturii şi apărării unei civilizaţii cu faţă umană. În 1919, descoperă, în departamentul Seine-et-Oise, Valea râului Sausseron şi comuna Valmondois, unde-şi va petrece fiecare vară.

În 1935, Georges Duhamel este ales membru în fotoliul numărul 30 al Academiei Franceze. Între 1930 şi 1940, călătoreşte în Franţa şi în străinătate, apărând prin conferinţe excepţionale limba şi cultura franceze, precum şi ideea unei civilizaţii bazate pe afecţiunea umană în contrast cu progresul tehnic. Articolele şi conferinţele sunt publicate sub diverse titluri.

În timpul celui de-al doilea război mondial, Georges Duhamel, numit provizoriu “secretar permanent” al Academiei Franceze, îşi vede opera interzisă de către germani. El se va opune cu curaj presiunii ocupanţilor şi fracţiunii mareşalului Pétain din interiorul Academiei Franceze, poziţie pentru care generalul Charles de Gaulle îi va aduce mulţumiri publice mai târziu.

După război, în 1947, Duhamel este numit preşedinte al Alianţei Franceze şi reia călătoriile cu scop de promovare a culturii franceze, înfiinţând peste tot numeroase şcoli ale Alianţei. Începând cu 1960, sănătatea fiindu-i atinsă, el îşi reduce activităţile şi moare la Valmondois pe 13 aprilie 1966.