Zece edituri, printre care Polirom, Rao Distribuţie, Nemira Publishing House şi Humanitas, şi asociaţia Editorilor din România au dat în judecată biblioteca pentru corporatişti Bookster pentru concurenţă neloială, printre „pârâţi“ numărându-se şi Ministerul Culturii, instituţia care oferă avizele de funcţionare pentru bibliotecile din România.
Acest oraș norvegian are mai multe cărți decât oameni
Pentru iubitorii de carte și colecționarii de cărți vechi care doresc să evadeze din aglomerația orașelor, există un orășel îndepărtat în Norvegia care are oficial mai multe cărți decât oameni.
Cărți vechi cu ilustrații ascunse
Uneori, anumite cărți vechi conțin ilustrații ascunse. Când marginea unui astfel de volum ascunde o ilustrație misterioasă, procedura care permite afișarea acestor fresce superbe care se găsesc pe marginea cărților vechi este rezultatul unei lucrări foarte meticuloase. Această metodă, care constă în a picta câte puțin pe marginea fiecărei pagini, a luat naștere în Evul Mediu European, dar a devenit cunoscută publicului larg abia la mijlocul secolului al XVII-lea și a durat până în secolul al XIX-lea.
50 cele mai interesante lucruri despre cărți și scriitori
Arthur Conan Doyle, autorul celebrelor povestiri cu Sherlock Holmes, era de profesie oftamolog. S-a apucat de scris pentru că nu îi ajungeau banii. Protagonistul celebrului roman Robinson Crusoe de Daniel Defoe este un marinar scoțian, Alexander Selkirk, care în urma unei dispute cu căpitanul său, a cerut să fie abandonat pentru 5 ani pe o […]
Cărțile de povești ale copilăriei
Cele mai multe din cărțile copilăriei, fie că este vorba de cărți de povești, cărți pentru copii sau romane de aventură, au fost editate de diverse edituri din România în perioada 1970-1990, ele nemaifiind reeditate ulterior, astfel că aceste cărți au devenit din ce în ce mai greu de găsit pe piața cărții în ultimii […]