Pentru iubitorii de carte ce doresc să evadeze din aglomerația orașelor, există un orășel îndepărtat în Norvegia care are oficial mai multe cărți decât oameni.
Mundal, un orășel izolat din vestul Norvegiei, este un vis devenit realitate al bibliofililor, cititorilor de toate vârstele și colecționarilor de cărți vechi. În orășel există doar 280 de persoane, dar mai mult de 150.000 de cărți. Ca urmare a acestui lucru, Mundal este adesea numit Orașul Norvegian al Cărților.
Ademenindu-i pe iubitorii de carte cu zeci de anticariate de tot felul, librării și magazine de suveniruri aliniate de-a lungul coastei fiordului, orașul Mundal este pe bună dreptate un paradis al cititorilor. Anticariatele sunt de cele mai multe ori parte integrantă din cafenele locale, galerii de artă și magazine de suveniruri. Și chiar dacă uneori nu e vizibil din prima, poți fi sigur că orice structură arhitectonică are, probabil, un raft de cărți ascuns în ea.
Majoritatea librăriilor din oraș promovează și vând cărți de anticariat, considerând, pe bună dreptate, că într-o epocă din ce în ce mai digitală ar trebui păstrate și promovate cărțile tipărite.
Se recomandă ca cititorii să-și planifice vizita în funcție de anotimp. Librăriile ce funcționează în aer liber sunt deschise doar de la mijlocul lunii mai până în iunie. Dar cei care vizitează orășelul de la mijlocul lunii mai până în iunie pot participa la Târgul anual Cărțile Solstițiului.
Orașul Norvegian al Cărților a început să-și umple rafturile cu cărți în 1995. De atunci, se mândrește cu o colecție ce a crescut atât de mult, încât dacă toate cărțile de pe toate rafturile din oraș ar fi aliniate una lângă alta, s-ar întinde pe o lungime de peste 4 kilometri.
Dar Mundal nu este singurul oraș din lume cu mai multe cărți decât oameni. Satul izolat Hay-on-Wye din Țara Galilor are o populație de numai 1400 de oameni, dar mii și mii de cărți umplu rafturile expuse în timpul festivalului anual în aer liber intitulat sugestiv “Rafturi Sincere”. Orașul sponsorizează, de asemenea, un festival literar și găzduiește mai mult de douăzeci de librării și anticariate locale.